Raul Gabriel Photography
Sibiu
2 premii
0 testimoniale
Încep această scurtă descriere prin a mă prezenta; eu sunt Laurențiu și te salut cu drag din Sibiu.
Deși de prin 2003 am început să cochetez cu partea de fotografie și am încercat cu timpul să aduc mai multa calitate, claritate, culoare, sensibilitate, imaginație și inovație cadrelor surprinse, doar din 2010 am început să mă dedic prioritar fotografiei. Am schimbat toate echipamentele, am deschis un studio foto și am decis să fac și o "brenduire"; și pentru că nu suna prea artistic Lau photography sau nimic altceva cu numele meu, m-am decis să-l fac artist pe băiețelul meu care s-a născut odată cu această inițiativă - de atunci sunt Raul Gabriel Photography.
În peste 400 de nunți și botezuri, am acumulat experiență, am învățat din rele ( de fapt nu chiar rele dar nu așa de bune) și din bune și am fost părtaș la fericirea de pe chipul și/sau ochii tuturor celor care mi-au oferit șansa să imortalizez cel mai important moment din viața lor și pe această cale le mulțumesc din suflet.
Am o pasiune deosebită pentru fotografie dar în mod special pentru fotografia de eveniment pentru că îmi plac foarte mult oamenii și trăirile lor și de accea nu doresc să intervin în acele momente și să creez o "regie", doresc doar să surprind momentul.
Îți mulțumesc pentru interesul acordat serviciilor mele și sper ca la un moment dat o să ai și tu un loc important în galeria mea indiferent dacă este vorba de fotografie de nuntă sau fotografie de botez.
Cu drag,
Lau
Fotografii
Selecția Editorilor
Testimoniale verificate
De la clienți pentru fotografii noștri din catalog.
Adaugă testimonialul tău
Galerii reale
Vezi fotografii făcute la evenimente reale, livrate de fotografii nostri.
Locații populare
Este locația ta una dintre cele de mai jos?
Fotografi similari
Ai nevoie și de videograf?
Vezi catalogul videografilor
Lasă-ne să te ghidăm pas cu pas în organizarea nunții tale!
Abonează-te la newsletterul nostru:
Ai nevoie de o invitație personalizată, care să transmită perfect stilul evenimentului?
Alege modelul preferat din gama largă de invitații, oferită de partenerii noștri.
Vezi toate modelele